Senatorul sucevean Gheorghiță Mîndruță în delegația României la Forumul Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă, organizat sub auspiciile Consiliului Economic și Social al ONU
În perioada 15-18 iulie 2024, senatorul PSD de Suceava Gheorghiță Mîndruță a participat în calitate de membru al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, membru al Comisiei pentru românii de pretutindeni, la cea de-a 12-a reuniune a Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF2024), organizată sub auspiciile Consiliului Economic și Social (ECOSOC) al ONU și reuniunea Segmentului la Nivel Înalt al ECOSOC. Tema a fost „Consolidarea Agendei 2030 și eradicarea sărăciei în vremuri de crize multiple: furnizarea eficientă de soluții durabile, reziliente și inovatoare”.
Din delegația României a făcut parte și doamna senator Laura-Mihaela Moagher, membră a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), secretar al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, membră a Comisiei pentru antreprenoriat și turism și a Comisiei pentru constituționalitate, reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ai Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului general al Guvernului.
Din partea Parlamentului a participat și deputatul Ioan Cupșa, membru al Comitetului Director al GRUI, vicepreședinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, membru al Comisiei pentru învățământ și al Comisiei pentru constituționalitate.
Tema HLPF 2024 – Consolidarea Agendei 2030 și eradicarea sărăciei în vremuri de crize multiple: furnizarea eficientă de soluții durabile, reziliente și inovative – a fost abordată pe mai multe paliere.
Programul a inclus: dezbaterea generală de la Summitul Obiectivelor Dezvoltării Durabile la Summitul Viitorului; prezentări și dezbateri privind contribuția sistemului multilateral la finanțarea dezvoltării durabile și valorificarea formatelor regionale în sprijinul țărilor afectate de crize; reuniuni paralele în care 38 de țări de pe toate continentele au prezentat Rapoarte Naționale Voluntare privind implementarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile (ODD).
Ca în fiecare an, UIP a asigurat dimensiunea parlamentară a HLPF prin organizarea, în ziua de 16 iulie, a unei reuniuni dedicate parlamentarilor prezenți la Forum, la care s-a discutat despre: ODD 16 – Investiția în parlamente, ca instituții cheie ale guvernanței si ODD 13 – Consolidarea adaptării și finanțării acțiunilor climatice pentru o lume durabilă și rezilientă.
”Parlamentele sunt agenți puternici ai schimbării și pot ajuta, de asemenea, să aducă ODD-urile în atenția publicului și a mass-media; ele joacă și un rol special în promovarea unei noi generații de cetățeni responsabili față de mediu.
În cadrul primei intervenții am asigurat membrii prezenți de faptul că România rămâne pe deplin angajată pe calea dezvoltarii durabile, într-un context marcat de multiple crize globale si, indeosebi, de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Avem o strategie națională și un plan de acțiune care abordează cele 17 ODD-uri într-o manieră cuprinzătoare și holistică, precum și un set de 291 de indicatori naționali care permit monitorizarea progresului în timp real. În cadrul ministerelor cheie și structurilor subordonate, s-au creat 22 de centre de dezvoltare durabilă însărcinate să ofere asistență specializată pentru implementarea ODD-urilor în diferite sectoare.
Referindu-mă la măsurile recente adoptate de România în sprijinul ODD 16, am menționat proiectul de lege privind crearea unui Centru de excelență pentru dezvoltarea durabilă, menit să consolideze capacitatea în domeniu a instituțiilor publice, prin activitati de cercetare, pregatire profesională, dialog și schimburi de experiență.
La Senatul României, ne concentrăm pe copii și tineri, cu diverse inițiative, cum ar fi proiectul SenatJunior, programele de internship și de formare pentru studenți, sau crearea unui grup de prietenie parlamentară pentru copii.
La începutul acestui an, am inițiat o lege privind participarea copiilor în procesele decizionale din cadrul administrației publice. Conform acesteia, instituțiile publice, atât centrale, cât și locale, trebuie să organizeze regulat sesiuni de consultare cu copiii și să creeze o secțiune dedicată copiilor pe pagina lor web.
Extinderea rapidă în toate sferele vieții sociale, a noilor tehnologii, impune adoptarea de legi și politici care să asigure utilizarea acestora în conditii de siguranță, în beneficiul tuturor. Toate instituțiile, inclusiv parlamentele, trebuie să-și modernizeze activitatea prin integrarea noilor tehnologii, inclusiv Inteligența Artificială, pentru a deveni mai eficiente, transparente și responsabile.
La Senatul României, am implementat recent proiectul „Soluții digitale pentru dezvoltarea capacității administrative”. Rezultatul este o platformă digitală integrată care oferă servicii online de înaltă calitate pentru cetățeni.
Platforma îmbunătățește substanțial gestionarea solicitărilor de informații și a petițiilor, navigarea pe pagina web a Senatului, informațiile despre procesul legislativ și accesul cetățenilor la baza de date legislativă.
Proiectul are și o componentă de Inteligență Artificială – o tehnologie de transcriere automată, dezvoltată integral de specialiști IT români.
Implementarea de soluții digitale este și o prioritate a Guvernului României.
Ne propunem ca, la orizontul anului 2030, 60% dintre cetățeni să interacționeze cu autoritățile publice prin internet. Suntem însă conștienți că digitalizarea instituțională trebuie dublată de educație digitală și de programe de dezvoltare a abilităților digitale pentru toate categoriile de vârstă.
În marja Forumului ONU, am participat și la evenimentul de lansare a celui de-al doilea Raport mondial privind stadiul realizării ODD16 – Pace, justiție și instituții eficiente, organizat cu sprijinul Guvernului României.
Elaborat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului și Oficiul ONU pentru combaterea Drogurilor și Criminalității, cu participarea unor instituții și foruri internaționale, printre care și Uniunea Interparlamentară, raportul trage un semnal de alarma privind lipsa generală de progrese în atingerea indicatorilor ODD16, care vizează, în principal, combaterea criminalității organizate, a corupției și a violenței, sub toate formele sale, promovarea statutului de drept și a accesului la justiție, asigurarea accesului public la informație și apărarea libertăților fundamentale, precum și dezvoltarea unor instituții eficiente, transparente și responsabile. “ODD16 are un rol esențial pentru realizarea tuturor celorlalte obiective. Acest raport demonstrează ca trebuie să intensificăm de urgență eforturile pentru edificarea unor societăți pașnice, juste și incluzive, care nu lasă pe nimeni în urmă ”, a concluzionat secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed.
În timpul prezenței mele la New York m-am întâlnit cu un tânăr sucevean, Ștefan Isache, student la Facultatea de Științe Politice din București, venit în New York să lucreze prin programul Work & Travel. Acest program este adresat studenților și încurajez tinerii să îl acceseze.
Tot în cadrul deplasării l-am cunoscut pe Consulul Onorific al României în statul Michigan, Nicolai Ianos. Am vorbit despre comunitatea de români din SUA, despre modalitățile de întărire a legăturilor economice și culturale dintre România și SUA și despre modul în care menține contactul cu românii de acasă” a transmis senatorul Gheorghiță Mîndruță.