„Serbarea de la Putna (15 august 1871) – 150 de ani de istorie” – expozițe foto-documentară la Biblioteca Bucovinei

În data de 12 august 2021, orele 12.00, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” va avea loc vernisajul expoziției Serbarea de la Putna – 150 de ani de istorie, organizată de Muzeul Național al Bucovinei în colaborare cu instituția noastră.

Eveniment desfășurat sub egida Consiliului Județean Suceava, expoziția se înscrie în cadrul manifestărilor organizate în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2021 menite să omagieze 150 ani de la „Serbarea de la Putna”.

Proiectul urmărește să marcheze într-un mod deosebit împlinirea unui secol și jumătate de la prima și cea mai mare sărbătoare a națiunii române din secolul al XIX-lea, oferind publicului sucevean, dar nu numai, posibilitatea de a cunoaște diverse detalii și informații despre evenimentul organizat la 15 august 1871, la care au contribuit și participat personalități precum Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A. D. Xenopol, dar și mai tânărul Ciprian Porumbescu. Se vrea, astfel, familiarizarea sucevenilor cu un moment important din istoria culturală a Bucovinei, conștientizarea și înțelegerea acestuia. Trimiterile la trecut asigură o conştiinţă istorică membrilor unei societăţi, prin crearea unui trecut comun.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile!

(Notă: Din motive legate de situația pandemică actuală, numărul maxim de persoane prezente la vernisaj va fi limitat la 30) Pe perioada vizitei în bibliotecă participanții vor trebui să respecte măsurile de prevenție anti-Covid, respectiv distanțare (la vernisaj vor putea fi prezente maxim 30 de persoane), purtatul măștii (purtarea măștii este obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani), termometrizare la intrarea în clădire, dezinfecția mâinilor.

Vă invităm și vă așteptăm alături de noi!, este mesajul transmis de Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *