”Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”, evenimente deosebite dedicate sărbătorii, astăzi, la Mănăstirea Putna

Astăzi, 15 iunie, Mănăstirea Putna a găzduit primele manifestări din suita ”Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”, organizate sub patronajul Academiei Române și al Patriarhiei Române și  dedicate aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15–16 august 1871. Evenimentele din anul 1871 au fost organizate  de către studenții români de la Viena, reuniți în asociația „România Jună”, un rol deosebit de important în organizare avându-l poetul Mihai Eminescu, la acea vreme în vârstă de 21 de ani.

La Mănăstirea Putna,  manifestările de astăzi au debutat cu o  slujbă de pomenire a petului național Mihai Eminescu, oficiată de PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de  arhimandritul Melchisedec, starețul mănăstirii și alte fețe bisericești.  A urmat depunerea de jerbe de flori la statuia poetului din incinta mănăstirii, precum și premierea câștigătorilor Concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, ediția a VII-a și un program artistic  oferit de elevii  Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna, coordonați de profesorul  Mircea Aanei și acompaniați la chitară de profesorul Ioan Andronachi.

PS Damaschin, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, și arhimandritul Melchisedec, stareuțul Mănăstirii Putna, au rostit discursuri care au rememorat cele petrecute în urmă cu 150 de ani, evenimente marcate în aceste zile ale anului 2021.

Mesajul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

Manifestările Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal” sunt organizate sub patronajul Academiei Române și al Patriarhiei Române și sunt dedicate aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15–16 august 1871. Cele două evenimente din 1871 au fost organizate de către studenții români de la Viena, reuniți în asociația „România Jună”, cu sprijinul studenților români din alte centre universitare și al multor români cu râvnă pentru unitatea neamului. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu.

Evenimentul de deschidere face parte din seria manifestărilor aniversare cuprinse în Acordul de asociere între Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Comuna Putna prin Consiliul local al comunei Putna și Mănăstirea Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru organizarea și desfășurarea activităților de aniversare a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”.

Mesajul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu:

Suceava cinstește, astăzi, memoria unuia din cei mai importanți oameni de cultură ai Moldovei și ai României, poetul, prozatorul și jurnalistul Mihai Eminescu, prin deschiderea la Putna a manifestărilor aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”.

Ziua de 15 iunie, data la care poetul a trecut în neființă, a fost aleasă datorită rolului deosebit pe care l-a jucat în organizarea Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni și Primului Congres al Studenților Români de Pretutindeni, din 15 august 1871.

Mihai Eminescu spunea despre Putna că este Ierusalimul Neamului Românesc… În calitatea sa de secretar al comitetului de organizare a evenimentului a făcut tot posibilul ca acesta să fie unul dintre momentele marcante ale istoriei țării noastre. Acum este datoria noastră să îi cinstim memoria, să nu ne uităm valorile și să creăm la rândul nostru evenimente cu valoare istorică pentru cei care vin după noi.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *