Servicii medicale complete, la Hereditas Suceava
La vârsta tinereții mulți dintre noi suntem departe de gândul bolilor care ne pot afecta. Pe măsură ce stilul de viață continuă să fie unul mai puțin sănătos, pe măsură ce vârsta își spune cuvântul, apar, inevitabil, diverse afecțiuni. Nu ar fi însă mai bine să prevenim, decât să tratăm?
Beneficiați de servicii medicale complexe în cadrul clinicii Hereditas Suceava, clinică privată, dar care are și contract cu CNAS, așadar unele servicii pot fi decontate.
Diverse servicii medicale, pentru investigații și diagnostic corect
În cadrul clinicii Hereditas veți descoperi ramuri medicale diverse. Astfel, veți putea solicita aici consultații la medici alergologi, cardiologi, pediatri și nu numai. De menționat că vorbim de un centru de excelență în gastroenterologie, precum și în obstetrică-ginecologie – fiind unul din puținele centre private cu o echipă de 6 medici doar la această specializare medicală, disponibili pentru a prelua paciente.
Aici vă puteți face investigațiile necesare, precum și consultul de specialitate. Urmați protocolul medical și analizele recomandate, pentru ca în final să aveți și diagnosticul corect și rapid primit.
Datorită dotărilor de top pe care această clinică le are putem vorbi de tratamente moderne de care pacienții pot avea parte. Printre altele vorbim despre camera hiperbară de aici. Oxigenoterapia hiperbară poate fi recomandată în diverse afecțiuni acute sau cronice, pentru accelerarea procesului de vindecare a țesuturilor sau a organelor. Cei interesați trebuie să știe că la clinica Hereditas pot urma acest tratament.
Când vine vorba de sănătatea voastră, nu amânați niciodată!
Sănătatea este de preț și, din păcate, ne dăm seama prea târziu de ceea ce nu am prețuit la timp. Nu amânați un consult, orice investigație medicală, fie chiar și de rutină. Spre exemplu, pentru femei, consultul ginecologic trebuie să fie anual sau oricând sunt semnalate simptome supărătoare.
Cumva, pentru mulți dintre noi, trebuie mai întâi de toate să fie semne vizibile ale epuizării, ale extenuării sau instalării unei afecțiuni pentru a lua atitudine. Nu uitați însă că în vremurile acestea moderne, când stresul este boală cronică, amplificăm stările de sănătate și afecțiunile curente cu stilul de viață pe care îl avem. Așadar, descoperiți ușurința și rapiditatea cu care vă puteți programa la clinica privată Hereditas. Aici veți avea parte de servicii medicale de top.
Relaxați-vă și aveți grijă de corpul vostru!
Mai mult decât atât, Hereditas înseamnă și aqua spa. Sunt disponibile aici: saună umedă și uscată, bazin cu apă sărată în interior, terasă la exterior. Puteți programa o vizită aici pentru pura relaxare de care avem nevoie cu toții, din când în când. Vizita la piscină poate fi independentă de vreme, însă iată că în perioada sezonului estival există un mare plus, acela de a vă putea continua relaxarea și pe terasa amenajată. O zonă ideală pentru cei mici sau cei mari deopotrivă!
Pentru programări puteți folosi clasica metodă de apel telefonic, precum și formularul din pagina oficială. Dacă nu ați mai fost vreodată în această locație, aflată în Ipotești, Suceava, puteți face și un tur virtual din pagina oficială, clinica-hereditas.ro.
Contact:
+40 330 408 407
office@clinica-hereditas.ro