Mopan Suceava
Actualitate

Serviciul de Probațiune Suceava ”intră în carantină din cauza coronavirusului”: nu va mai desfășura activități de evaluare și supraveghere, cu persoanele din evidență care au călătorit sau vor călători în afara ori din afara granițelor țării, indiferent de țara de destinație

Serviciul de Probațiune Suceava anunță luarea unor măsuri pentru limitarea extinderii infectării cu virusul COVID-19, în baza Deciziei nr. 33/27.02.2020 a Directorului Direcției Naționale de Probațiune, prin limitarea activității cu publicul, astfel:

Începând cu data de 28.02.2020, Serviciul de Probațiune Suceava nu va mai desfășura activități specifice (evaluare, supraveghere, programe de reintegrare socială) cu persoanele din evidență care au călătorit sau vor călători în afara ori din afara granițelor țării, într-un interval de 30 de zile anterior datei fixate pentru întrevedere, indiferent de țara de destinație ori de proveniență sau de mijlocul de transport utilizat.

Persoanele aflate în evidența Serviciului de Probațiune Suceava pot anunța situațiile privind deplasarea la numerele de telefon: 0726.754.608, 0726.754.682, 0743.509.562, 0739.012.756 sau la adresa de e-mail: probatiune.suceava@just.ro. Acestora li se va solicita transmiterea unei declarații scrise privind deplasarea, prin e-mail (probatiune.suceava@just.ro).

Reluarea activității în regim normal se va dispune ulterior prin decizie a directorului general. Până la reluarea activității în regim normal, persoanele supravegheate pot transmite prin     e-mail (probatiune.suceava@just.ro) orice documente specifice procesului de supraveghere.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *