Sesizați prin 112, polițiștii suceveni au stricat petreceri în week-endul premergător Zilei de 8 Martie, la Vama, Sadova și Vatra Dornei

La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii suceveni au fost chemați prin apeluri la 112 sau prin alte mijloace de comunicare să intervină pentru a stopa petreceri organizate fără respectarea restricțiilor impuse de starea de alertă instituită la nivel național și de scenariile în vigoare pentru fiecare localitate în parte, la Vama, Sadova și Vatra Dornei.

Astfel, la 06.03.2021, lucrătorii SPR 14 Vama, în timp ce executau o acțiune organizată pe linia respectării normelor dispuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov 2, în urma exploatării informațiilor obținute au verificat pensiunea Codrii Bucovinei, din comuna Vama, satul Molid.

Cu această ocazie, într-o sală de mese din interiorul pensiunii a fost identificat în desfășurare un eveniment privat, masă festivă, la care participau aproximativ 40 de persoane. Administratorul pensiunii a relatat că el este organizatorul evenimentului, respectiv că persoanele participante sunt cazate la pensiune și cu ocazia servirii cinei, având în vedere apropierea datei de 8 martie, a permis organizarea mesei festive.

 Lucrătorii de poliție au rămas în locație până la intrarea în legalitate, evenimentul fiind întrerupt și s-a luat măsura sancționării contravenționale a organizatorului cu amendă în sumă de 10.000 lei. 

Tot pe 6 martie, în jurul orei 17.15, lucrătorii SPR 11 Pojorâta, în urma unor date și informații obținute, s-au sesizat privind desfășurarea unui eveniment privat în incinta restaurantului Pensiunii Vranis, din comuna  Sadova.  În incita restaurantului pensiunii au fost identificate 26 persoane domiciliate pe raza județelor Suceava, Neamț și Vaslui, care participau la o masă festivă, cu ocazia împlinirii a 30 ani de la terminarea liceului.

Un ospătat de serviciu  a relatat faptul că la data de 06.03.2021, în jurul orei 16.00 mai multe persoane au intrat în incinta restaurantului pensiunii Vranis și au solicitat o masă de grup, fără ca în prealabil să facă rezervare sau să solicite cazare.

Un bărbat din municipiul Fălticeni  a recunoscut că  este organizatorul întrunirii, el fiind sancționat contravențional conform legii 55/2020, iar evenimentul a fost întrerupt.

La 06.03.2021, ora 23.27, Poliţia municipiului  Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că la restaurantul Rubynn muzica este la maxim. În urma sesizării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care în incinta restaurantului pensiunii Rubynn au identificat mai multe persoane venite în scop turistic, care ascultau muzică.  

Administratorul Pensiunii Rubynn a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2000 lei pentru desfăşurarea unui eveniment în spaţiu închis, urmând a fi informată DSP Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *