ȘI-A ABANDONAT PRIETENUL DE 12 ANI ÎN MAȘINA PE CARE O CONDUCEA FĂRĂ PERMIS, FĂCÂNDU-SE NEVĂZUT

O patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, în timp ce efectua în cursul zilei de vineri activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DC Vuliva, pe raza comunei Frătăuții Noi, a observat un autoturism ce se deplasa pe direcția cătun Vuliva – centrul comunei Frătăuții Noi, al cărui conducător auto, la vederea poliţiştilor, a oprit brusc și a fugit în vegetația din apropiere.

În autoturism a fost identificat un minor de 12 ani din comuna Frătăuții Noi, ce se afla ca pasager pe scaunul din stânga-față.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de către un tânăr  în vârstă de 18 ani, din comuna Frătăuții Noi care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *