Mopan Suceava
Actualitate

Și salvatorii plâng, câteodată… Mesaj emoționant al pompierilor militari, în urma incendiului care a mistuit Biserica „Sf. Mihail și Gavriil”, din satul Brodina de Sus

Pompierii militari suceveni, care au ținut și țin piept atâtor de multe greutăți, incendii, puhoaie, accidente și multe, multe altele, care au făcut și fac atât de mult bine, au fost marcați profund de incendiul care a mistuit cât ai clipi, aseară, în zi de 13, ianuarie 2021, biserica din Brodina de Sus.

Uneori cuvintele în plus sunt de prisos, așa că, redăm mesajul transmis:

 ”Tristețe fără margini pentru membrii Parohiei „Sf. Mihail și Gavriil”, din satul Brodina de Sus…

Biserica din lemn, pe care abia au văzut-o săvârșindu-se, după ce ani de zile au contribuit din puținul lor pentru a o înfrumuseța, zace acum într-un morman de cenușă…

Tabloul grotesc, din noapte, cu turle aprinse și flăcări ce mângâiau cerul, nu va fi uitat prea curând…

Ore întregi de chin, pe o vreme câinoasă, cu temperaturi mult sub minus. Pământul reavăn al mormintelor dimprejurul bisericii, transformat în mocirlă, a rămas pe cizmele noastre… Și poate, cei care se odihnesc acolo ne vor ierta că l-am călcat în picioare, în lupta noastră cu flăcările…

Căști înghețate, costume de protecție ude, fum în exces… Prea multă dogoare în față, dar totuși insuficientă pentru a încălzi oasele ude și înghețate de frig… Prea mult foc, avid de lemnul prea mult…

Din păcate, nu am putut salva decât puțin din structura de rezistență a clopotniței… Nici măcar clopotele nu au scăpat de urgia focului. Chemarea lor nu va mai suna la fel ca înainte…

Suntem alături de comunitatea din zonă, care a pierdut un loc în care se întâlneau, în comuniune, cu Dumnezeu. Dar suntem siguri, că tot în acel loc va răsări un nou lăcaș, cu sprijinul oamenilor de bine, și că atunci, zâmbetul le va reveni în suflete. Ceea ce le dorim din inimă!

Doamne ajută!

Noi,

Pompierii militari suceveni”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *