Administratie

Siretul, orașul european care se schimbă, în bine, la față. Adrian Popoiu: cu finanțare europeană, înființăm pentru prima dată TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL

Orașul Siret este într-o continuă transformare, în bine. Fonduri europene atrase, modernizare, reparații, refaceri, asfaltări, acestea sunt cuvintele care descriu cel mai bine ce se petrece în acest colț de țară.

Consolidări și restaurări ori construcții de clădiri de utilitate publică, asfaltări, refaceri de tronsoane la rețeaua de apă-canal, grădinițe construite, spitale renovate, școli renovate și modernizate, muzeu refăcut din temelii sunt câteva dintre lucrurile care se petrec în orașul de graniță al județului Suceava.

Și, cu câteva zile în urmă, primarul Popoiu anunța cu bucurie că au ajuns și microbuzele electrice în Siret.

”Suntem extrem de încântați să vă anunțăm că ne-au fost livrate nu unul, nu două, ci nici mai mult, nici mai puțin de patru microbuze electrice în Siret! Ei bine, cine spune că orașele mici nu pot face valuri mari? Cu ajutorul finanțărilor europene, reușim astfel să înființăm pentru prima dată TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL în orașul nostru! Începe și la 𝗦𝗶𝗿𝗲𝘁 era transportului verde!”, a transmis primarul Adrian Popoiu.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *