Mopan Suceava
ActualitateAdministratie

Sistemul de e-Ticketing pentru autobuzele TPL este funcțional începând de astăzi

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi a anunțat că Sistemul de e-Ticketing pentru autobuzele TPL este funcțional începând de astăzi, 1 noiembrie 2022.

Sucevenii își pot achiziționa bilete, abonamente nenominale și carduri de călătorie (ce pot fi încărcate cu bani) de la cele 22 de automate amplasate în stațiile de călători, cu cash sau card.

De asemenea, în 47 de stații sunt în teste panourile de afișaj, ce indică numărul liniei și timpul în care autobuzul ajunge în stație.

În perioada de acomodare se va merge pe sistem hibrid, astfel că biletele vor putea fi cumpărate și din autobuz, iar până la sosirea tuturor autobuzelor electrice, liniile 2 și 5 vor circula în sistem clasic.

Automatele vor elibera bilete de călătorie cu valabilitate de 60 de minute, prețul unui bilet este de 2,5 lei, iar odată cu introducerea tuturor autobuzelor electrice, se vor elibera bilete și cu valabilitate de 100 și 200 de minute, prețul lor fiind de 3, respectiv 5 lei.

Eventualele nereguli/neclarități vor putea fi semnalate la numărul de telefon 0742264158.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *