Șofer băut prins și încătușat de poliție, după ce a abandonat mașina la o biserică și a fugit sărind gardurile care i-au ieșit în cale

 În noaptea de 21 aprilie a.c., la ora 03.20, în timp ce acționa pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea până în parcarea unei unități de cult, unde a oprit autoturismul, a sărit gardul unei proprietăţi și a ieşit în strada Aleea Jupiter, fiind ajuns, prins şi încătuşat de polițiști.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, identificat de polițiști ca fiind un tânăr de 23 de ani din comuna Moara, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *