Şofer de 27 ani, cu alcolemie de 1,15, ieşit la plimbare cu maşina, prins de poliţie la Sadova
La 05.02.2019, în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, în timp ce își desfășura atribuțiile de serviciu, pe D.C. 88 pe raza comunei Sadova, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca Ford Mondeo, ocazie cu care au constatat următoarele: la volanul autoturismului se afla un bărbat de 27 ani, din comuna Pojorâta, căruia i s-a solicitat să coboare din vehicul în vederea efectuării unei testări cu aparatul etilotest constatând cu acest prilej că prezenta tulburări de echilibru și că emana halenă alcoolică.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc pentru prelevarea a două mostre biologice la interval de o oră între ele, loc unde nu și-a exprimat consimțământul în scris asupra prelevării mostrelor de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.