ȘOFER FĂRĂ PERMIS DIN DUMBRĂVENI, VECHE CUNOȘTINȚĂ A POLIȚIȘTILOR, REȚINUT 24 DE ORE

Miercuri seară, în jurul orei 21:00, o patrulă formată din polițiști din cadrul posturilor de Poliţie Dumbrăveni şi Siminicea, a oprit pe un drum comunal clasificat de pe raza comunei Dumbrăveni, autoturismul condus de un bărbat de 41 ani, din localitate, care nu avea permis de conducere.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Suceava, bărbatul este o mai veche cunoștință a polițiștilor. Având în vedere antecedentele bărbatului s-a procedat la încătuşarea sa, întrucât ultima dată când acesta a fost depistat în flagrant conducând autoturisme pe drumurile publice fără permis de conducere, dânsul a sărit de la volan pe bancheta din spate, încercând să se sustragă controlului.
Șoferul a fost verificat în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit că nu figurează ca fiind posesor al permisului de conducere. De asemenea acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 01.08.2018, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”.
Având în vedere că până în prezent suspectul a fost trimis în judecată de încă două ori tot pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, s-a dispus măsura reţinerii preventive pe o perioadă de 24 ore a bărbatului de 41 de ani, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, și a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea luării unei măsuri preventive. Procurorii au decis cercetarea acestuia în stare de libertate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *