Șofer fără permis din Pătrăuți, prins conducând cu 153 kilometri pe oră pe DN17 la Stroiești, a încercat să scape schimbând locul la volan cu nevasta

Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Suceava – Biroul Rutier, care efectua activităţi de control trafic rutier pe D.N 17 ieri în jurul orelor 15.50, a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism AUDI A6,  care circula dinspre Stroiești către Șcheia condus de un bărbat, deoarece automobilul circula cu viteza de 153 km/h, în fara localității.

Autoturismul a oprit la aproximativ 200 de metri de locul unde s-a efectuat semmnalul de oprire, iar în momentul în care polițiștii au ajuns în dreptul acestuia, la volan se afla o femeie,  se afla bărbatul observant initial la volan, pe locul din stânga-spate fiind o altă persoană de sex feminin.

Procedându-se la legitimarea femeii aflate pe scaunul șoferului s-a constatat că aceasta este M.A.S. de 29 ani, din comuna. Pătrăuți, care a înmânat polițiștilor permisul de conducere..

A fost legitimate și bărbatul aflat pe bancheta din spate, stabilinduse că acesta este C.S. de 33 ani soțul femeii aflate la volan. Când i s-au cerut documentele personale, acesta a înmânat doar cartea de identitate, precizând că nu deține permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de C.S.,  care nu deține permis de conducere, autoturismul fiindu-i încredințat de soția lui,  M.A.S.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *