Mopan Suceava
Evenimente

ŞOFER MORT DE BEAT, ACCIDENT CU VICTIMĂ ŞI FUGĂ DE LA LOCUL FAPTEI, LA STROIEŞTI

La 19.08.2018, ora 16.25, în timp ce conducea autoturismul pe DC „Boruseni” de pe raza comunei Stroiești, un localnic de 27 de ani, ajungând la intersecția cu DJ 209D, nu a acordat prioritate autoturismului condus în mod regulamentar de un bărbat de 24 de ani din comuna Stroieşti, intrând în coliziune cu acesta şi proiectându-l în gardul unui imobil din zonă, după care a părăsit locul producerii accidentului.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 24 de ani care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului rutier s-a prezentat ulterior la locul producerii accidentului.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 24 de ani şi de 1,05 g/l alcool pur în aer expirat în cazul celuilalt conducător auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *