Șoferiță din Vicov, cu alcoolemie de 0,88, depistată la volan la un control al poliției
Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, au oprit pentru control pe str. Calea Cernăuți, de pe raza orașului Vicovu de Sus, jud. Suceava, ieri seară, 04.10.2023, în jurul orei 22.59, un autoturism condus de o persoană de sex feminin din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Please follow and like us: