Șoferul care a murit aseară proiectat afară din mașină în accidentul de la intrarea în Gura Humorului dinspre Frasin, era în stare avansată de ebrietate
IPJ Suceava a transmis amănunte privind circumstațele în care s-a produl accidentul rutier de aseară, la ieșirea din Gura Humorului către Frasin – Câmpulung Moldovenesc. Șoferul decedat, proiectat în afara automobilului pe care îl conducea, ar fi fost în stare avansată de ebrietate. Rezultatul concret al alcoolemiei va fi stabilit după necropsie.
Reamintim că aseară, pe la ora 21.35, un bărbat de 35 ani, din orașul Frasin, în timp ce conducea autoturismul marca Suzuki Vitara, pe DN 17, în afara localităţii Gura Humorului, în dreptul Staţiei de Carburanţi „Socar”, având direcţia de deplasare Frasin către Gura Humorului, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum cu carosabil umed, pe fondul nepăstrării unei distanţe suficiente în mers faţă de autovehiculul din faţa sa, care se deplasa în coloană cu viteză redusă, precum şi pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice (conform declaraţiilor verbale ale persoanelor cu care a consumat băuturi alcoolice, aspecte care vor fi clarificate în urma efectuării necropsiei), a pierdut controlul asupra direcţiei, derapând, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune laterală cu autoturismul marca Ford Fiesta, condus regulamentar, din sens opus, de către un șofer de 31 ani, din orașul Frasin.
În urma impactului violent, autoturismul Suzuki Vitara a fost proiectat în afara părţii carosabile, intrând în coliziune laterală cu unul dintre stâlpii de iluminat ai Staţiei de carburanţi, conducătorul auto fiind proiectat la rândul său în afara autovehiculului.
Din accident a rezultat decesul șoferului de 35 de ani.
Conducătorul auto al automobilului Ford Fiesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.