Șoferul din Solca ce a intrat cu mașina aseară într-o căruță cu baloți era în stare avansată de ebrietate: 0,82 la mie în aerul expirat
IPJ Suceava a oferit detalii privind accidentul petrecut aseară în orașul Solca, unde un autoturism a lovit o căruță încărcată cu baloți de paie, constatându-se că șoferul care a produs accidentul se afla în stare de ebrietate. La 24.10.2020, ORA 18.45, Constantin F., de 32 ani, din orașul. Solca, în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf, pe DN 2 E în afara localității Solca, când a ajuns la circa 20 metri de indicatorul de intrare în localitatea Solca, a intrat în coliziune față spate cu faetonul tras de un cal încărcat cu baloți din fân, care circula în fața sa, în aceeași direcție de mers, condus de către un bărbat de 68 ani, din aceeași localitate.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a căruțașului, precum și a conducătorului auto.
Victimele au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul Municipal Rădăuți unde s-au stabilit următoarele diagnostice:
Constantin F. – „excoriații facial și frontal”. – rănit ușor;
Căruțașul –„TCC plagă contuză frontală și piramida nazală. Acesta a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Conducătorului de vehicul cu tracțiune animală urmează să i se recolteze mostre biologice de sânge.
În cauză se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.