Mopan Suceava
Actualitate

Șoldan: Încep lucrările la Secția de Psihiatrie Burdujeni. Investiție de 4,7 milioane de lei pentru modernizarea secției

Lucrările de reabilitare și modernizare a Secției de Psihiatrie Burdujeni, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, vor începe în perioada următoare, după ce amplasamentul a fost predat constructorului și a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care subliniază că investiția este realizată cu fonduri europene și are o valoare de aproximativ 4,7 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul urmărește aducerea secției la standarde moderne, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al siguranței pacienților și personalului medical.

Printre lucrările prevăzute se numără modernizarea instalațiilor sanitare, electrice și termice, precum și recompartimentarea grupurilor sanitare din toate pavilioanele. Totodată, va fi construită o scară exterioară de evacuare, prevăzută cu lift, pentru îmbunătățirea condițiilor de acces și evacuare.

Secția va beneficia și de sisteme moderne de detecție și semnalizare a incendiilor, supraveghere video și control al accesului. Pentru eficientizarea consumului de energie vor fi instalate și pompe de căldură aer-apă.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

„Continuăm să atragem fonduri europene și să investim în infrastructura medicală, pentru condiții mai bune pentru pacienți și pentru personalul medical”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Investiția de la Psihiatria Burdujeni se înscrie în strategia administrației județene de modernizare a infrastructurii medicale și de îmbunătățire a condițiilor din spitalele sucevene, prin utilizarea fondurilor europene pentru proiecte care au impact direct asupra pacienților și angajaților din sistemul medical.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *