SOLUȚIE ABSURDĂ PENTRU PIETONI PE STRADA PETRU RAREȘ, ÎN PROIECTUL DE FLUIDIZARE A CIRCULAȚIEI RUTIERE DIN SUCEAVA

Grija deosebită a municipalității sucevene pentru a face loc celor care dețin și circulă cu automobile, a dus la soluții de-a dreptul comice, dacă nu ar fi triste, pentru destinul pietonilor din municipiul reședință de județ. Și nu este vorba despre o situație dintr-un oarecare cartier al municipiului reședință de județ, ci chiar despre un lanț de străzi din buricul târgului.

Acum două luni, în intervalul în care se discuta intens despre oportunitatea instalării sensurilor unice pentru circulația automobilelor în municipiul Suceava, se prefigura și amenajarea unui sens giratoriu, la intersecția din deal a străzilor Vasile Alecsandri cu Petru Rareș. Studiul nu a fost aprobat încă în Consiliul Local dar lucrările au demarat. Prima măsură luată în zonă a fost tăierea celor câțiva mesteceni care umbreau cât de cât trotuarul din fața cantinei de ajutor social. Mai apoi, carosabilul a fost extins cu un metru și jumătate în lateral. Spațiul ocupat de arborii defrișați, a căror rădăcini au fost extrase zilele trecute dar nu au fost transportate în altă parte, din cauza intemperiilor. a fost asfaltat. Trotuarul recent pavelat a trebuit să cedeze de asemenea teren noii campanii de asfaltare. S-a ajuns astfel ca trotuarul de pavele noi să se îngusteze dinspre Autogară spre Poliția locală tot mai mult, pavelă cu pavelă, până s-a înecat cu totul la capătul străzii, în micul șuvoi de nisip ce a curs în aceste zile pe dedesuptul lor, antrenat de șuvoaiele venite dinspre Zamca în urma precipitațiilor abundente.

Pietonii au căutat soluții. Au văzut că trotuarul străjuit de defuncții mesteceni  a intrat în ”șpiț” la capătul străzii, într-un morman de nisip și au luat-o direct pe carosabil. Este acolo și o alternativă pe care senzația patronilor din zonă este  că Primăria o speculează, lăsând pietonalul pe seama altora. Esplanadele care înconjură clădirile din centrul civic al Sucevei, cu treptele și cu terasele adiacente,  au intrat în proprietatea privată a firmelor care și-au cumpărat spații în construcțiile din spate.

O reabilitare conjugată, printr-un eventual parteneriat a Primăriei cu patronii acestor locații încă nu s-a pus în discuție. Ca atare, trotuarele municipalității devin tot mai înguste, tinzând spre zero, pentru a face loc mașinilor și locurilor de parcare aferente, pietonii nu au decât să utilizeze căile pietonale aferente spațiilor comerciale din zonă, pe esplanade, terase, scări, etc, aflate într-un vădit proces de deteriorare. Urmărim cu interes cum va fi rezolvată situația de-acum hilară a trotuarului de pe strada Petru Rareș din municipiul Suceava, unde se poate vedea că, ori din deal, ori din vale, trecătorii onești au de ales: ori dau cu capul în stâlp și rămân acolo, ori pășesc pe carosabil, cu riscurile ce le impune acest gest temerar, ori escaladează, cum se vor pricepe, zidul de un metru și jumătate pentru a ajunge pe spațiul privat, dar neamenajat al esplanadei de deasupra.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *