Sondaj CURS pentru conducerea Consiliului Județean, comandat de PSD: Gheorghe Flutur (PNL) – 37%, George Șoldan (PSD) – 32%, Nicolae Miron (AUR) – 23%
PSD Suceava a comandat un sondaj CURS care vizează alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava care se vor desfășura în acest an. Sondajul a fost realizat la sfârșitul anului trecut. Potrivit acestuia, dacă duminica viitoare ar avea loc aceste alegeri, liberalul Gheorghe Flutur, actualul președinte al Consiliului Județean ar obține 37% din voturi, social – democratul George Șoldan ar primi 32% din voturi iar Nicolae Miron, din partea AUR, ar obține 23% din voturi. Reprezentanta USR, Gianina Ursu, este creditată cu 7% din sufragii.
La a doua întrebare, care dintre următoarele partide are cea mai mare putere de a schimba ceva în bine în România, răspunsurile celor intervievați sunt: PSD – 31%, PNL – 19%, AUR – 17%, USR – 4%, Altul – 2%, Niciunul – 23%. 4% dintre respondenți au declarat că nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Sondajul a fost făcut public de Departamentul de comunicare al PSD Suceava, care a transmis și un comunicat pe care îl publicăm în cele ce urmează:
Deoarece în ultima vreme au tot apărut discuiții în spațiul public din județul Suceava, legate maximizare a unor rezultate prin extindere a comasării și la alegerile locale, deoarece au fost montate teme false, legat de pericolul iminent al radicalizării județului și creșterea extremismului, ne vedem nevoiți să calmăm aceste zvonuri prin punerea la dispoziție publicului sucevean a rezultatelor unui sondaj real realizat profesionist de o firmă cu renume național, e vorba de cei de la CURS!
Credem că este important ca în toate campaniile din acest an, dar mai ales în cele care privesc arhitectura puterii locale, să ne concentrăm pe temele reale ale județului, pe dezvoltarea infrastructurii pe creșterea calității vieții pentru toți cetățenii, indiferent dacă sunt din mediu urban sau rural.
Iar cei care au avut responsabilitatea gestionării județului in ultimii opt ani să se prezinte în fața electoratului și cu un bilanț real al guvernării și să nu mai inventeze balauri falși.
Prezentăm mai jos graficele realizate de CURS, care au fost puse la dispoziție.