Spitalul Județean Suceava, cum a fost preluat și cum a fost predat de administrația militară: 507 pacienți infectați și alți 605 pacienți non-COVID, comunicat MAN

Ministerul Apărării Naționale a transmis un comunicat de presă în care arată  care este situația la spitalul Județean Suceava, după ce  echipa militară de conducere a Spitalului județean din Suceava și-a încheiat misiunea.

Prin acest comunicat, Ministerul Apărării Naționale transmite mulțumiri personalului medical al Spitalului Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava pentru buna colaborare cu echipa medicală militară care a fost, timp de o lună de zile, la conducerea unității sanitare.

“Civilii și militarii au luptat umăr la umăr cu un inamic nevăzut, dar redutabil.În astfel de momente, în condiții, practic, de război se consolidează echipe. Doar împreună vom ieși mai puternici din această luptă cu COVID-19”, a precizat ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.

Echipa militară a Spitalului Județean ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a predat joi, 30 aprilie, conducerea unității sanitare unei echipe manageriale civile, aleasă de consiliul medical al unității sanitare. Colonelul medic Daniel Derioiu, managerul interimar al spitalului, a spus că a predat manageriatul unor medici valoroși, “aleși de colegii din consiliul medical din care făceau parte, care i-a învestit cu încrederea că vor duce mai departe procesul de conducere a spitalului”.

În prezent, spitalul este funcțional și poate oferi servicii medicale pentru pacienții bolnavi de COVID-19 și poate asigura rezolvarea unora dintre urgențele medico-chirurgicale pentru pacienți neinfectați cu acest virus. Circuitele realizate vor permite asigurarea rezolvării tuturor urgențelor non-covid în viitorul apropiat, pe măsură ce personalul medical va  reveni la serviciu.

47 de nașteri în condiții normale sau de urgență, atât pentru gravide covid cât și non-covid

“Una dintre cele mai mari victorii pe care le-am înregistrat a fost faptul că, în ultima lună, au fost asistate 47 de nașteri în condiții normale sau de urgență, atât pentru gravide covid cât și non-covid”, a mai precizat colonelul medic Derioiu.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Ionel Oprea, a spus că misiunea la Suceava a fost îndeplinită, “deși aici este încă focar de coronavirus”.

El a precizat că, la început, situația a fost foarte grea, dar că, treptat, “lumea a înțeles ce trebuie să facă și acum spitalul funcționează la 55-60 la sută din capacitate. Lucrurile sunt sub control. Acum sunt internați în spital doar 507 pacienți infectați și alți 605 pacienți non-COVID-19. La secția ATI, care are deja 42 de ventilatoare, mai sunt doar șapte bolnavi asistați”.

De asemenea, secretarul de stat a spus că a fost întocmit “un plan de acțiune bine pus la punct până la 31 decembrie, care cuprinde și modul de lucru pentru situații de criză, dacă epidemia va reveni în toamnă”.

În perioada deținerii conducerii militare, echipa condusă de colonelul medic Daniel Derioiu a repus în funcțiune spitalul în condiții de siguranță pentru pacienți și personal, medicii epidemiolgi realizând circuite funcționale separate pentru pacienții covid și non-covid și zone tampon de carantinare pentru cei suspecți că ar fi infectați cu virusul.

La preluarea conducerii unității medicale, pe 2 aprilie, doar 10-15 procente din personalul medical al spitalului era apt de muncă, restul fiind bolnav de COVID-19 sau se afla în carantină. Din acest motiv, una dintre primele măsuri care au fost luate a fost testarea angajaților unității sanitare, pentru ca cei declarați vindecați să se poată întoarce la lucru. În prezent, pentru aproximativ 68 la sută din personalul spitalului rezultatul testelor este negativ.

La nivelul unității sanitare au fost restabilite atât lanțul de comandă, cât și conducerea prin consiliul medical și comitetul director, conform legii de funcționare a spitalelor publice. Au fost întocmite și adoptate protocoale și proceduri specifice COVID-19, precum și planul de operaționalizare prin creșterea graduală a capacității de răspuns a spitalului, document care este valabil până la sfârșitul acestui an.

Totodată, a fost stabilită înființarea sectorului ATI separat pentru pavilionul de boli infecțioase, fiind crescută, astfel, capacitatea de alimentare cu oxigen medicinal a spitalului, prin montarea unui stocător suplimentar de oxigen. Personalul medical a fost instruit pentru folosirea echipamentelor de protecție și a fost realizat un plan de construire a unui vestiar filtru de intrare în sectorul COVID-19.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *