Mopan Suceava
ActualitateCultural

Spitalul județean Suceava ”decorat” cu lucrările sculptorului Ion Mândrescu. Maestrului Mîndrescu i-a fost decernat titlul de „Cetățean de onoare” al județului Suceava, de Ziua Culturii Naționale

Evenimente culturale inedite și de suflet au marcat Ziua Culturii Naționale, în organizarea Consiliului Județean Suceava și a Muzeului Național al Bucovinei.

Începând cu 15 ianuarie, expoziția ”Omul, spațiul, timpul”, în care sunt etalate sculpturi realizate de maestrul ION MÎNDRESCU, este găzduită de Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în holul de la intrara în unitatea sanitară.

Expoziția este organizată în semn de recunoștință și respect pentru munca titanică depusă de salvatorii timpurilor pe care le trăim.

Cu acest prilej, astăzi 15 ianuarie 2022, la ora 10, de Ziua Culturii Naționale, la sediul Muzeului Național al Bucovinei, maestrului ION MÂNDRESCU i-a fost decernat titlul de Cetățean de Onoare al județului Suceava.

Maestrului i se aduce recunoaștere, acasă la el, pentru activitatea în slujba culturii sucevene, pentru promovarea imaginii județului Suceava în care își află rădăcinile, și unde, de o perioadă de timp crează. Pe plan internațional maestrul nu mai are nevoie de prezentare, operele sale fiind expuse în marile galerii ale lumii alături de corifei ai artei universale


Ion Mândrescu
, unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani, s-a născut în 1954 la Mihoveni, comuna Șcheia, apoi a urmat Liceul de muzică și arte plastice din Botoșani și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București.

În anul 1986 a sculptat bustul lui Mihai Eminescu, care, cinci ani mai târziu, va fi transpus în bronz, trei exemplare. Unul se află expus în Caracas, unul se află la Chișinău și al treilea la Mănăstirea Sucevița. Modelează seria ”Omul, Timpul, Spațiul”. În martie 1995 o lucrare din acest ciclu va fi prezentă la „Salon International d’Art Contemporain” de la Strasbourg, alături de opere ale unor artiști celebri, Toulouse, Cesar, Picasso, Giacometti, iar o lucrare a intrat în anul 2003 în colecția Consiliului de Miniștri ai Comisiei Europene. Ion Mândrescu a participat cu 30 de lucrări la expoziția deschisă la Centrul Cultural Român la Paris în 1993.

În străinătate, Ion Mândrescu a expus, între altele, la Sofia, Budapesta, Varșovia, Berlin, Viena, Beijing, Paris, Strasbourg, Sevilla, Belgrad. Are mai multe premii și distincții, numeroase lucrări în colecții private și este prezent permanent cu opere în galerii din București, Viena și Paris. Are peste 200 de lucrări în colecții private din România, Franța, Anglia, Germania, Italia, Israel, SUA, Grecia, Austria și Serbia.

Sculptura maestrului Ion Mândrescu aduce în prim-plan o problemă existențială privind destinul „Omului”, efortul de a ieși din spațiul său limitat. Această expoziție cu opt lucrări, deschisă la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava cu ocazia Zilei Culturii Naționale, este, prin mesajul său, mai acasă ca oriunde. Viața este o luptă și, indiferent de micile sau marile încercări personale, ea merge înainte, nestingherită, la fel ca spiralele, spițele și înlănțuirile prezente în creația maestrului Ion Mândrescu. In expoziția de la Spital sunt și sculpturi realizate de artist acasă, la Mihoveni, în pandemie.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *