Stare de criză în Rădăuți. Alte două mașini incendiate în noaptea Crăciunului. Nu s-a descoperit încă cine este piromanul
Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți au intervenit astăzi, 26 decembrie, pe la ora 5.00, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la două autoturisme pe raza municipiului Rădăuți, strada Zimbrului.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme cu pericol de propagare la o casă învecinată.
În urma incendiului au ars ambele autoturisme în proporție de aproximativ 90%.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa învecinată.
Reamintim că în urmă cu trei zile, un al automobil, aparținând unui preot, a fost incendiat pe timp de noapte în municipiul Rădăuți. Polițiștii nu au au reușit încă să stabilească identitatea incendiatorilor.