Start al proiectelor PNRR pentru Suceava. S-au semnat contracte de peste 8,6 milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice la școli și blocuri, dar și stații de încărcare a autovehiculelor electrice

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că a semnat, astăzi, la București, la sediul Direcției Generale de Implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență, în prezența directorului general Dragos Buhociu, primele 4 contracte de finanțare din cele 11 depuse pe Componenta 5 – Valul Renovării.

Finanțările sunt pentru creșterea eficienței energetice a:

– Școlii Gimnaziale nr. 9 ”Ion Creangă”;

– Școlii Gimnaziale nr. 7 ”Grigore Ghica Voievod”;

– Școlii Gimnaziale nr. 3;

– Cantinei – internat din cadrul Colegiului Național ”Petru Rareș”.

Tot prin intermediul acestor proiecte vor fi amplasate, în vecinătatea unităților de învățământ menționate, alte 8 stații de încărcare a autovehiculelor electrice.

De asemenea, vor fi  reabilitate termic, cu costuri zero din partea municipalității și a sucevenilor, și blocurile din zona centrală a Sucevei. Totodată, se va schimba și arhitectura clădirilor prin 3 proiecte depuse în acest sens.

Contractele semnate astăzi au o valoare de 8.642.375 €, iar diferența până la 24.611.720 €, totalul proiectelor depuse pe C5, urmează a fi contractată în perioada următoare, dosarele fiind în evaluare.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.