Steagul României, înmânat Cetății de Scaun a Sucevei de președintele Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis a înmânat azi, într-un cadru festiv Drapelul României, Cetăţii de Scaun a Sucevei. Ceremonialul a avut loc în curtea interioară a Cetății lui Ștefan cel Mare.
În incinta istorică, președintele României, Klaus Iohannis a celebrat Unirea Bucovinei cu România, împreună cu preşedinţii Consiliului Judeţean Suceava – Gheorghe Flutur şi Alba – Ion Dumitrel, dar și alături de primarii municipiilor Suceava şi Alba Iulia, Ion Lungu şi Mircea Hava, de directorul Muzeului Bucovinei, Constantin Emil Ursu dar și, cum am arătat într-un alt context, de un public numeros.
Preşedintele C.J. Suceava, Gheorghe Flutur a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru onoarea făcută, fiindcă înmânarea Drapelului Tricolor al României în zilele sărbătoririi Centenarului Unirii Bucovinei cu România reprezintă ”un gest extrem de emoţionant, cu o semnificaţie profundă. A ne înmâna în Cetatea de Scaun Drapelul României, tricolorul românesc, în ajun de Centenar are o semnificație excepţională pentru cinstirea memoriei eroilor făuritori a Marii Unirii”, a spus președintele CJ, Gheorghe Flutur.
La rândul său, Gheorghe Flutur a înmânat preşedintelui Klaus Iohannis o plachetă memorială „Iancu Flondor” precum și o medalie aniversară „Centenarul Unirii Bucovinei cu ţara”.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a oferit președintelui României o medalie comemorativă  ”630 de atestare documentară a Sucevei”.
Un grup de copii îmbrăcați în port național l-a întâmpinat pe președintele țării, la ieșirea din Cetatea Sucevei, interpretând cântecul patriotic ”Doamne ocrotește-i pe români”. Klaus Iohannis s-a fotografiat alături de ei pe platoul Cetății.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *