Strada Bogdan Vodă din Suceava poate intra în Cartea Recordurilor – are cele mai multe zebre de-a cumezișul, pe 100 de metri, dintre toate arterele rutiere de pe mapamond
Trecerile de pietoni de pe vechea stradă Bogdan Vodă din partea veche a Sucevei sunt eroinele presei sucevene din această dimineață. S-a arătat că pe o distanță de ceva peste 100 de metri, municipalii au reușit să determine amplasarea a nu mai puțin de 9 (nouă) zebre peste carosabil. Alții au numărat chiar 11 (unsprezece) punând la socoteală și pe cele din capetele străzii.
Oana Șlemco, energicul reporter al postului de televiziune regional INTERMEDIA Suceava, a mers în această dimineață la fața locului unde a realizat aceste fotografii grăitoare, pe care, cu acceptul domniei sale, le publicăm și noi. Trotuare late de două palme, cu sâlpi pe mijloc pe lângă care cu greu supla noastră colegă cu greu se poate strecura. Garduri de piatră împinse până spre carosabil, stâlpii aceia, din lemn, probabil sprijinitori ai defunctelor cabluri de telefon arși sau doar putreziți la bază. Zebre care trimit pietonii direct cu nasul în acești stâlpi.
Se tot vorbește despre ”dorei” care mișună prin toată țara, în căutare de locații bune pentru a-și pune în valoare incompetența, sigur, trebuind să fie filmate rezultatele ”muncii” lor și făcute publice pe toate căile. ”Doreii” sunt„, în general, sado-masochiști, fiindcă fac prostii pe banii contribuabililor și după aceea le pace să vadă filmate, urmărind clipurile, la o bere cu colegii, rezultatul acestor năzdrăvănii.
Consemnăm deocamdată că Oana s-a interesat din casă în casă, pe strada Bogdan Vodă, încercând să afle care dintre riverani a dorit ca pașnica arteră urbană, să fie blagoslovită cu atât de multe treceri de pietoni, pe o lungime atât de scurtă. A aflat doar că vechii proprietari de case habar n-au avut de intențiile primăriei și nici n-au cerut atâtea zebre, aproape câte una pentru fiecare pereche de case. Pe stradă, din protipendada locală își are locuința doar un avocat, care circulă cu mașina îndeobște.
De la lucrătorii care au realizat această inexplicabilă succesiune de treceri marcate pentru pietoni pe strada Bogdan Vodă, Oana Șlemco a aflat că nu e vina lor, fiindcă ”așa erau trecute în proiect”.
Vor veni răspunsuri și de la Primăria municipiului Suceava în scurt timp dar deocamdată publicăm aceste informații, cu fotografiile puse la dispoziție de colega Oana Șlemco, căreia îi mulțumim.