Straja din ce în ce mai vizitată: trei tineri din Coasta de Fildeş şi Guineea depistaţi de poliţişti în apropierea frontierei
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetul Marmaţiei au depistat și reținut trei tineri din Coasta de Fildeş şi Guineea, care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina.
În data de 14 septembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-au intensificat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.
Astfel, în jurul orei 10.00, un echipaj al poliției de frontieră a depistat şi reţinut în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, trei cetățeni străini, de sex masculin, care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă.
Bărbații au fost duşi la sediul sectorului, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că doi provin din Coasta de Fildeş şi unul din Guineea şi au vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei trei cetățeni străini au fost predați în azi, 16 septembrie 2019, autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.
P.S.
Luându-mă cu drăgălășeniile curente,am uitat să spun,domnule autor,că era inevitabil să se întâmple ceea ce o renumită bardă din primul mandat de președinte al CJ Suceava al domnului Flutur,respectiv doamna Maria Loghin-Suceava, a prevăzut cu acuratețe:
„În frumoasa Bucovină
Cu aromă de slănină
De vin fiert și de jumări
Vin feciori de peste mări și țări…”
Eca na,cum ar zice o mătușă de mea foarte deșteaptă și bună de gură,avem acuma și feciorii de peste mări și țări ,vin buluc la Bucovina cu aromă de slănină,de vin fiert și de jumări…