Structura anului școlar 2019 – 2020, publicată în Monitorul Oficial

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial structura anului școlar 2019 – 2020. Potrivit documentului, noul an școlar va începe, pentru elevi,  pe 9 septembrie 2019 și se va încheia pe 12 iunie 2020. Ca element nou, s-a stabilit o vacanță de iarnă de 3 săptămâni cu care se încheie primul semestru. Precizăm că până acum, încheierea primului semestru s-a făcut după cu  două săptămâni după vacanța de iarnă, urmată de o altă săptămână de vacanță. Această fragmentare a cursurilor a nemulțumit pe dascăli dar și pe părinți, mai puțin pe elevii care s-au bucurat că au intrat practic dintr-o vacanță în alta.

Anul școlar 2019-2020 începe – pentru profesori – pe 1 septembrie 2019, se încheie pe 31 august 2020 și are 35 de săptămâni de cursuri (față de 34 anul trecut). Cursurile elevilor încep pe 9 septembrie 2019, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: www. edupedu.ro. Mulțumim!

Structura anului școlar 2019-2020

Semestrul I (15 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă:          Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Tezele se susțin cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului. Vezi aici lista materiilor la care elevii dau teze în gimnaziu și liceu.

Programul Școala altfel se desfășoară în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii.

În zilele nelucrătoare de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului.

Recuperarea cursurilor NU se poate realiza în perioada vacanțelor, prevede ordinul, pentru cazurile în care cursurile sunt suspendate din cauza unor calamități naturale, intemperii, epidemii sau alte situații excepționale.

Calendarul examenelor naționale se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educației.

Ordinul prevede următoarele excepții la structura anului școlar 2019-2020:

  • pentru clasele a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 29 mai 2020
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 5 iunie 2020
  • pentru clasele liceale – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *