Subprefectul Silvia Boliacu a reprezentat județul Suceava la festivitatea de preluare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene

Subprefectul de Suceava, Silvia Boliacu, a reprezentat joi, 10 ianuarie a.c., județul Suceava la festivitatea de la Ateneul Român, care a marcat preluarea de către țara noastră a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.

”Evenimentul a fost cu o încărcătură internațională deosebită, având în vedere că în sală erau prezenți conducătorii celor mai importante instituții europene. Organizarea acestui  eveniment a fost o reușită și cred că România va trece cu bine perioada de preluare a președinției Consiliului Uniunii Europene.  România este onorată să conducă acest important for european iar eu sunt la fel de onorată pentru că am reprezentat județul Suceava la acest eveniment istoric. Ca orice român, îmi doresc ca aceste șase luni de președinție a Consiliului Uniunii Europene să aducă un plus de valoare angajamentului țării noastre și sper ca în perioada aceasta să se finalizeze, cum a spus și doamna prim-ministru, procesul de includere a României în Spațiul Schengen”, a transmis subprefectul județului Suceava, Silvia Boliacu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *