Suceava: 42 de infracțiuni constatate, 782 de sancțiuni contravenționale aplicate, 76 de permise de conducere reținute, într-o amplă acțiune a poliției, în perioada 12 – 19 septembrie

În perioada 12.09.-19.09.2019, în baza Planului de acțiune național al Inspectoratului General al Poliției Române pentru prevenirea și combaterea infracționalității pe rețelele de drumuri naționale, europene și autostrăzi, inclusiv cele contra persoanei sau patrimoniului comise pe aceste categorii de drumuri, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, în cooperare cu polițiștii de ordine publică și cei de investigații criminale, au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, în zonele sau pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a acestor evenimente.

În cadrul acțiunii au fost constatate 42 de infracţiuni dintre care 23 la regimul circulației rutiere (10 din acestea fiind pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului) și 19 de altă natură.

Tot în cadrul acțiunii s-a dispus de către polițiști reținerea a 3 persoane, acestea fiind încarcerate în arestul I.P.J. Suceava pentru fapte penale comise.

De asemenea, a fost identificată o persoană urmărită la nivel național.

Au fost aplicate 782 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 428.530 lei, dintre care: 731 la regimului circulației rutiere, 21 la Legea nr.61/1991 republicată privind ordinea publică, 7 la Legea nr.38/2003 republicată privind transportul în regim de taxi și de închiriere și 23 la alte acte normative.

Au fost reținute 76 de permise de conducere, dintre care: 28 pentru viteză, 9 pentru  conducerea vehiculului sub influența alcoolului și 39 alte cauze.

Au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare și 20 de seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Zilnic s-a acționat cu 12 aparate radar și 2 dispozitive de depistare a drogurilor.

Tot în cadrul acțiunii au fost confiscate bunuri în valoare de 19.816 lei, constând în material lemnos, produse industriale și alimentare identificate fără documente legale de proveniență.

Astfel, de acțiuni vor continua pe raza județului, inclusiv în luna octombrie 2019.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *