Mopan Suceava
Actualitate

”SUCEAVA AIR SHOW 2018”, PROGRAMUL MITINGULUI AVIATIC DE SÂMBĂTĂ DUPĂ AMIAZĂ

Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava a anunțat programul celei de-a VII-a ediții a Mitingului Aviatic ”SUCEAVA AIR SHOW 2018” din data de 4 August, care se va desfășura începând cu ora 16:00. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului, Adriana Raia, a transmis că accesul la mitingul aviatic se va putea realiza la ediția din acest an pe încă două drumuri de acces (pe lângă drumul principal cu acces auto la Aeroportul „Stefan cel Mare” Suceava), și anume: primul drum de acces auto va fi cel dinspre Dorohoi prin Zvoriştea – Hânţeşti – Siminicea – Aeroclubul Teritorial ”Grigore Baştan”, cu ieșire prin partea de sud a pistei aeroportului și pe care se va putea ajunge la parcarea auto special amenajată pentru desfășurarea mitingului aviatic. Un al doilea drum de acces, dinspre municipiul Botoșani va porni de la intrarea în orașul Salcea, mai exact de pe drumul ce pleacă înainte de cimitirul orașului pe partea dreaptă, vechiul drum de acces spre aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. Acesta are o lungime de 4.5 km și ajunge de asemenea la Aeroclubul Teritorial ”Grigore Baştan”. Prin partea de sud a pistei Aeroportului se va putea ajunge la parcarea auto special amenajată pentru desfășurarea mitingului aviatic.
Prezentăm în imaginea alăturată, programul Mitingului Aviatic ”Suceava Air Show 2018” din data de 4 August 2018.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *