Suceava Air Show a devenit istorie. Explicația oficială: ”programul aglomerat al curselor aeriene regulate”. Anul trecut, două avioane s-au ciocnit într-un zbor de antrenament, un pilot a murit

Suceava Air Show, mitingul aviatic așteptat în fiecare mijloc de vară de suceveni și nu numai nu va mai avea loc anul acesta și foarte probabil, nici în anii ce vor urma. Explicația oficială a responsabililor de la Aeroportul ”Ștefan cel Mare” de la Salcea este că acest miting aviatic ar perturba traficul aglomerat al curselor aeriene.  

”Deși succesul la public nu lipsește, Suceava Air Show nu va mai avea loc în acest an,  dat fiind programul aglomerat al curselor aeriene regulate. Show-ul aerian se desfășura, de obicei, într-o zi de week-end, sâmbăta sau duminica. Însă, în acest sezon, deservirea aeronavelor și activitățile specifice de procesare a pasagerilor ocupă intervale de timp semnificative și astfel, condiționează organizarea și desfășurarea show-ului aviatic. Spectacolul aerian implică activități de cel puțin 6-7 ore, interval de timp care nu se regăsește în orarul curselor regulate operate în aceste zile”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Aeroportul Ștefan cel Mare, unitate din subordinea Consiliului Județean Suceava.

În urmă cu un an, Mitingul aviatic de la Aeroportul ”Ștefan cel Mare” a fost anulat, după ce,  pe Aerodromul de la Frătăuții Vechi două aeronave de înaltă acrobație, de tip SKYBOLT, având la manșă piloți ai formației ASALT de la Timișoara, care urmau să participe la miting, s-au ciocnit în aer în timpul unui zbor de antrenament, pe aerodromul de la Frătăuții Vechi.. Un pilot a decedat iar celălalt a fost grav rănit.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *