Mopan Suceava
Actualitate

Suceava: informare meteo de căldură şi disconfort termic ridicat până duminică seară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o informare meteorologică, fenomenele vizate fiind: val de căldură şi disconfort termic, pentru perioada 8 – 11 august 2019. Informarea meteo a intrat în vigoare de astăzi, de la ora 10:00 și este valabilă până duminică, 11 august, la ora 20:00.

Astfel, în cursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă și duminică valul de căldură se va extinde, iar în orele amiezilor disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35…37 de grade, joi (8 august) local în sudul și estul țării, vineri și sâmbătă (9 și 10 august) pe arii restrânse în sud, iar duminică (11 august) în toate zonele de câmpie și podiș.

 În intervalul menționat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe litoral și în Dealurile de Vest. 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *