Suceava: intervenţii estetice, la coaforul din bloc. Inspectorii DSP care au vrut să verifice luni salonul au găsit uşile închise

Stirileprotv.ro anunță că după cazul italianului Mateo Politti, arestat pentru ca ar fi pretins că este chirurg plastician si ar fi efectuat mai multe interventii estetice, autoritatile au demarat mai multe controale.

Luni, inspectorii DSP au închis o clinică de înfrumuseţare din Capitală şi au suspendat activitatea altor trei. Colegiul Medicilor îi acuză pe reprezentanţii clinicii închise că ar fi efectuat intervenţii estetice complexe, în spaţii neautorizate.

Verificări în acest caz fac şi poliţiştii din Suceava, sesizaţi de reprezentaţii Colegiului Medicilor din localitate. Reprezentanţii aceleaşi clinici ar fi intenţionat să efectueze proceduri medicale într-un coafor din oraş – într-un spaţiu neadecvat. La fel s-ar fi întâmplat acum ceva vreme şi în Deva.

Sorin Hâncu, preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, a privit un clip cu o astfel de intervenţie: “Face nişte injectări cu botox, bănuiesc, în buze. Mănuşile nu sunt sterile. Are ceasul la mână şi nu se face aşa. Nu poţi să faci aşa…, cu ceas la mână, cu bijuterii. Nu are nimic pe cap. Nu are bonetă. Nu se face astfel un act medical”, spune el. „În acest fel se pot declanşa nişte afecţiuni grave. Nerespectând sterilitatea se pot transmite boli cum e SIDA sau Hepatita C. Văzând toate astea, am procedat conform legii. Asta nu e o procedură cosmetică, este o procedură medicală de medicină estetică.”

Inspectorii DSP au vrut să verifice luni salonul din Suceava unde reprezentaţii acestei clinici urmau să facă proceduri medicale. Au găsit însă uşile închise, iar administratorul le a transmis că nu este implicat în activitatea clinicii din Bucureşti şi doar a pus la dispoziţie un spaţiu.

Liliana Grădinariu, director executiv al DSP Suceava: „Saloanele de coafură nu au treabă cu asemenea activităţi. Administratorul nu avea voie să încheie un asemenea contract, să dea un spaţiu pentru o activitate pentru care spaţiul respectiv nu este autorizat.”

Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava: “Din conţinutul sesizării se evidenţiază faptul că aceste servicii medicale ar fi făcute cu încălcarea unor prevederi legale.

Reprezentaţii clinicii respective sunt bănuiţi că ar fi efectuat în trecut tratamente medicale şi într-un salon de coafură din Botoşani. Salonul a fost amendat de DSP.

Reprezentanţii clinicii spun că firma lor funcţionează legal în mall-ul din Capitală. Şi că la niciun control DSP unitatea nu a fost amendată pentru condiţii igienico-sanitare neconforme. Dar şi că toate operaţiile au fost făcute în spitale partenere autorizate.

Controalele continuă şi zilele următoare.

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/interventii-estetice-la-coaforul-din-mall-medic-nu-poti-asa-cu-ceasul-la-mana.html

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *