Mopan Suceava
Actualitate

Suceava sub coduri portocaliu și galben de averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină, până diseară la ora 21

Jumătate din județul Suceava se află astăzi, 20 iulie 2020, până la ora 21, sub cod portocaliu și jumătate sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate.
În intervalul menționat, în județul Suceava, zona aflată sub cod portocaliu, conform hărții de mai jos,  instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

În zona aflată sub cod galben, conform hărții atașate, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *