Mopan Suceava
Evenimente

Suceava: ţigări de contrabandă confiscate de polițiști în urma unor percheziții, controale și acțiuni în trafic

La data de 05.07.2019, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia deţinerii şi comercializării ţigaretelor de provenienţă extra-comunitară, sens în care au efectuat mai multe verificări, atât la comercianţii din pieţele şi bazarul din mun. Suceava cât şi la diferite puncte de lucru ale unor societăţi comerciale sau a altor entităţi de pe raza județului care aveau ca obiect principal vânzarea produselor alimentare şi nealimentare.

Urmare a acestor verificări, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale au desfășurat activități specifice care au dus la descoperirea şi prinderea în flagrant a 5 persoane în timp ce deţineau sau comercializau ţigarete de provenienţă extra-comunitară, sens în care au fost întocmite 5 dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de  „contrabandă”.  

Întreaga cantitate de 3450 țigarete de provenienţă extra-comunitară identificată a fost indisponibilizată, urmând ca în cadrul acestei cauze penale să fie calculate sumele cu care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat, pentru ca ulterior să fie dispuse măsuri asiguratorii.

 În ziua de 6 iulie a.c., la ora 21.50, echipajul de poliție rutieră din cadrul Poliției orașului Siret, desfășurând activități în cadrul Planului de Acțiune comun cu reprezentanți ANAF, a oprit  pentru control autoturismul inscripționat Taxi, ce se deplasa dinspre Punctul Vamal Siret spre municipiul Suceava.

Cu ocazia controlului s-a stabilit că în autoturismul taxi  se afla ca pasageră o femeie de 48 ani, din satul Negostina, comuna Bălcăuți. În urma controlului efectuat în autoturism, în două sacoșe au fost găsite 2960 bucăți țigarete de contrabandă aparținând femeii de 48 de ani.

Țigările în valoare de 1.776 lei au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Tot la data de 06.07.2019, la ora 22.25, echipajul de poliție de ordine publică din cadrul Poliției orașului Siret, desfășurând activități în cadrul Planului de Acțiune comun cu reprezentanți ANAF, în zona Vămii Siret,  a oprit  pentru control un autoturism ce se deplasa dinspre Punctul Vamal Siret spre centrul orașului Siret. Cu ocazia controlului s-a stabilit că autoturismul era condus de un tânăr de 27 ani, din comuna Adășeni, județul Botoșani.

În urma controlului efectuat în autoturism, într-o vestă au fost găsite 580 bucăți țigarete și o sacoșă cu 1.100 țigarete. Cantitatea de 1.680 țigarete în valoare de 1.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării  și continuării cercetărilor.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *