Suceava, ultimul la testări, primul la morți și bolnavi de coronavirus. 5,5% din testele de confirmare a virusului s-au făcut în județul unde s-au înregistrat 22% dintre infectați și 17,2% din decese

În urmă cu o zi, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus aflate în evoluție în județul Suceava era de 783. Pe românește, numărul celor care nu s-au vindecat încă după ce au fost infectați cu coronavirus a scăzut cu 107 până astăzi, potrivit statisticilor oficiale, cifră încurajatoare în condițiile în care toate structurile responsabile din județ fac eforturi pentru ca orașul Suceava și celelalte 8 unități administrativ – teritoriale din jur să fie scoase din carantină începând cu 15 mai 2020, pentru a beneficia de toate măsurile de relaxare propuse de Ministerul de Interne.

Până astăzi în județul Suceava au fost efectuate 14.459 de teste pentru depistarea infectării cu noul coronavirus din cele  262.219 de teste prelucrate la nivel național.

Folosind statisticile oficiale, ne dăm seama că interesul pentru județul Suceava ori pentru ieșirea din carantină a reședinței de județ,  pentru repunerea pe harta țării a acestei unități administrativ teritoriale  este mai degrabă minor pentru decidenții de la București.  Și argumentăm de ce avem această părere, chemând în sprijin pe oricine,   care a învățat în școala generală și nu a uitat regula de trei simplă, care este   una dintre regulile de bază ale calculului statistic.

Județul Suceava, în raport cu întreaga noastră țară se prezintă astfel azi, 11 mai 2020, cu doar patru zile înainte de relaxarea promisă de președintele Klaus Iohannis,  de Guvern prin premierul Ludovic Orban, ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Sănătății Ionel Tătaru  etc.:

Numărul de teste pentru depistarea infecției cu noul coronavirus la nivel național: 262.219. Număr total de teste pentru județul Suceava: 14.459. Procentul sucevenilor testați din numărul total al testărilor naționale: 5,51%.

Numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus la nivel național: 15.588. Numărul celor infectați în județul Suceava: 3.272. Procentul sucevenilor infectați din numărul total al cazurilor la nivel național: 20,99%.

Numărul persoanelor decedate după ce au fost infectate cu noul coronavirus la nivel național: 972. Numărul celor decedați din județul Suceava: 167. Procentul sucevenilor decedați după ce au fost infectați cu coronavirus din numărul total de decese: 17, 18%.  

Pe scurt: județul Suceava are  la nivel de țară   21% dintre cazurile de infecție cu coronavirus,  17,2 % din numărul total al deceselor iar numărul testelor făcute locuitorilor acestui județ este de 5,5% raportat la numărul total al testelor efectuate pentru depistarea infecției cu noul coronavirus în România.

 

Please follow and like us:

One thought on “Suceava, ultimul la testări, primul la morți și bolnavi de coronavirus. 5,5% din testele de confirmare a virusului s-au făcut în județul unde s-au înregistrat 22% dintre infectați și 17,2% din decese

  • 11 mai 2020 la 17:16
    Permalink

    bine, domnu Rosca și cine împiedică Suceava sa faca mai multe testari? Guvernul? Testarile se fac la guvern, nu în unitățile de sanatate locale dotate cu laborator? Poate că domnu Gheorghi Flutur că tot vrea el zona calamitata, dezavantajata, nacajită, nenorocita. Si asa si este județul ăsta conduse domnu Flutur, are dreptate sa ceara avantaje. Ca avantajele astea nu conteaza câti oameni omoară, contează cî pot aduce trei voturi în plus pentru cine trebuie. Si uite asa suntem de râsul curcilor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *