Sucevean de 59 de ani mort într-un incendiu dintr-un apartament, în cartierul Burdujeni, pornit de la un cablu electric defect

Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00,  cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, într-un bloc de locuințe din cartierul Burdujeni (municipiul Suceava).

În sprijinul pompierilor paramedici a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), cu medic. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul locuinței, situată la etajul II, existând pericolul de propagare la apartamentele învecinate.

Pompierii au pătruns în apartamentul inundat cu fum, lucrând pentru localizarea și lichidarea incendiului, concomitent cu misiunea de căutare a eventualelor victime. De asemenea, s-au luat măsuri de ventilare a locuinței și a casei scării blocului. Fumul nu a intrat în alte apartamente și nici nu s-a impus evacuarea persoanelor din bloc.

Ulterior, în camera din care a izbucnit incendiul, a fost identificat proprietarul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, care era în stare de inconștiență. Acesta a fost evacuat și preluat de către paramedicii SMURD și echipajul SAJ, însă prezenta arsuri foarte grave.

Din nefericire, medicul aflat la fața locului a declarat decesul.

Au ars elemente de mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice și altele din interiorul camerei, iar restul apartamentului a fost degradat de fum și de temperaturile foarte ridicate, dezvoltate de incendiu.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect. Misiunea echipajelor s-a finalizat în jurul orei 3:00, fiind salvate restul apartamentului și locuințele învecinate.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *