Sucevean găsit mort, de soție, în camera centralei termice

Un bărbat din Suceava a fost găsit mort de soție în camera centralei termice. În după amiaza zilei de ieri, 17.02.2020, la ora 18.40, Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie din municipiul Suceava, care a anunțat că un bărbat de 67 ani, localnic, a murit în timp ce se afla la domiciliul său.

În urma verificărilor efectuate de polițiști au reieșit următoarea aspecte: în ziua respectivă persoana decedată se afla la domiciliu împreună cu soția sa.

La un moment dat, soția, care se afla în bucătăria locuinţei, a auzit un zgomot venit din camera centralei, iar în momentul în care s-a deplasat în locul respectiv a constatat faptul că soţul ei a căzut pe spate, lovindu-se la cap. 

La scurt timp s-a solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Timp de 45 de minute echipajul de intervenție a procedat la resuscitarea bărbatului, însă în final cadrele medicale au constatat decesul acestuia.

Bărbatul nu se afla în evidenţele medicului de familie cu nici o boală şi nici nu era fumător sau consumator de băuturi alcoolice.

Cadavrul a fost preluat şi transportat la Morga Spitalului Judeţean în vederea efectuării necropsiei medico-legale.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *