Sucevean găsit mort în apartament, după ce vecinii au anunţat poliţia că din locuinţă iese un miros greu de suportat

Duminică, 17.06.2019, la ora 10:45, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată  prin SNUAU 112  de către un bărbat despre faptul că este posibil ca I.C. în vârstă de 48 ani din municipiul Suceava, strada Ilie Ilașcu, să fie decedat în locuința sa întrucât, de  mai multe zile, acesta nu a putut fi contactat, iar din imobilul unde acesta locuiește iese un miros greu suportabil.

Un echipaj de pompieri s-a deplasat la fața locului și după ce a constatat că ușa de acces în apartament este încuiată, a pătruns în interiorul acestuia prin escaladarea geamului de la dormitor. În incinta locuinței, pe pardoseala din bucătărie, a fost identificat cadavrul unui bărbat, aflat în stare avansată de putrefacție. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul decedat era văduv, locuia singur  și  în ultima vreme  obișnuia să consume, în mod frecvent, băuturi  alcoolice.               

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.           

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *