Sucevenii nu vor avea apă la robinete din această noapte, ora 24.00 până mâine seară, ora 23.00
Municipiul Suceava, dar și comunele Șcheia, Moara și Ipotești rămân fără apă potabilă începând cu noaptea aceasta, de la orele 24.00. Reluarea furnizării se va face mâine seară, pe la ora 23.00.
Cauza sistării furnizării apei este o avarie pe magistrala din sursa Berchișești.
Primii afectați vor fi locuitorii din cartierele din zona înaltă a municipiului reședință de județ – cartierele Obcini, Zamca și George Enescu.
De menționat că, la ora redactării acestui articol, SC ACET SA nu transmisese nici un anunț oficial despre acest eveniment, dar reprezentanți ai societății de apă și canal au confirmat oprirea apei potabile pe tot parcursul zilei de mâine.
Please follow and like us: