Sucevenii s-au mai cumințit după instalarea carantinei. Numărul amenzilor pentru încălcarea regulilor situației de urgență a scăzut de la 244 la 80 pe zi

Instituția Prefectului – Județul Suceava a dat publicității  situația epidemiologică la nivelul județului Suceava în data de 2 aprilie 2020. Aceasta se prezintă astfel:

În izolare voluntară la domiciliu_- 4009 de persoane. Până acum au ieșit din izolare 3008 persoane.

În carantină instituționalizată 625 de persoane.

114 locuri disponibile pentru carantină instituționalizată

Echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/ sau carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență. La aceste acțiuni au participat 305 polițiști, 110 polițiști locali, 31 de militari MApN și 226 de jandarmi.

Verificările au vizat 3872 de persoane aflate în autoizolare/ carantină și 102 de unități economice. Au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 119.100 lei.

A fost identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării, motiv pentru care această a fost carantinată pentru o perioadă de 14 zile.

De reținut că în ultimele zile, numărul sucevenilor sancționați și valoarea amenzilor aplicate au fost în scădere, ceea ce poate fi interpretat ăi prin aceea că oamenii au conștientizat importanța respectării prevederilor conținute în ordonanțele militare

Iată statistica pe ultimele patru zile:

Luni 30 martie: 224 amenzi în valoare totală de 431.450 lei; marți 31 martie: 138 amenzi în valoare totală de 199.750 lei; miercuri 1 aprilie: 85 amenzi în valoare totală de 152.715 lei; joi 2 aprilie: 80 de amenzi în valoare de 119.100 lei.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *