Supărat că a fost părăsit, un individ din Frasin a dat foc la garajul fostei concubine

În noaptea de joi spre vineri,  Poliția orașului Frasin a fost sesizată prin 112  de către o femeie de 42 ani, din localitate, cu privire la faptul că Florin T., de 43 ani, i-a dat foc la garaj

Din primele verificări a reieșit că apelanta locuiește în orașul Frasin, imobilul fiind compus din casă de locuit, anexe gospodărești și un garaj situat la intrarea în curte. În perioada  2016-2018 ea a trăit în concubinaj cu Florin T., interval de timp în care cei doi au fost plecați la muncă în străinătate. Din anul 2018, din cauza faptului că bărbatul avea un comportament violent, femeia a întrerupt relația, despărțindu-se de concubin și întrerupând orice contact cu acesta.

În seara zilei  de 02.07.2020, s-a stabilit că Florin T. s-a deplasat la locuința femeii având asupra sa un recipient cu benzină, a stropit cu benzină garajul aparținând familiei fostei concubine și i-a dat foc.  

Incendiul a fost observat de către aceasta, care a intervenit cu membrii familiei și au stins focul.

La 03.07.2020, în urma administrării probatoriului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față suspectul Florin T. pentru comiterea infracțiunilor de „distrugere prin incendiere”, „violare de domiciliu” și reținerea acestuia pentru 24 ore.

Inculpatul   a fost introdus în CRAP al IPJ Suceava.

 

Please follow and like us:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *