Mopan Suceava
Actualitate

Supărat pe familie, un tânăr de 20 de ani din Liteni a dat foc la baloții de fân din grădina gospodăriei

Ieri pe la orele amiezii, Poliţia Oraşului Liteni a fost sesizată prin 112 de către o femeie din localitate cu privire la faptul că fiul ei în vârstă de 20 ani, Dumitru A., a incendiat mai mulți baloți de fân în grădina locuinței.

Polițiștii au constatat că baloții de fân incendiate se aflau lângă alte două stoguri de fân iar până în momentul intervenției incendiul s-a propagat și la unul dintre acestea, existând riscul să se extindă și la grajdul locuinței, situat la aproximativ 10 metri distanță.

Incendiul a fost stins în urma intervenției, Grupei de Pompieri Civili din cadrul Primăriei Orașului Liteni și a Grupei de Pompieri ISU Dolhasca.

40 de baloți și un stog de fân au fost distruse în totalitate, provocându-se un prejudiciu de aproximativ 800 lei.

Poliţia Oraşului Liteni s-a sesizat din oficiu şi s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de infracţiunea de „distrugere”, cauza fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. 

Dumitru A. găsit la fața locului, a recunoscut comiterea faptei, și a fost condus la Poliția Orașului Liteni în baza unui mandat de aducere.

A fost completat formularul de risc, existând posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, după expirarea perioadei de reținere.

După a completarea formularului de evaluare a riscului, împotriva tânărului a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care s-a dispus ca acesta să păstreze o distanță minimă de 50 membri față de locuința părinților și față de membrii familiei.

Față de Dumitru A. a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, pentru comiterea infracțiunii de „distrugere”, fiind introdus în arestul IPJ.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *