SUPERTUNATA DE SB – DE AI CĂREI DECIBELI DE AVION LA DECOLARE NU VREA SĂ MĂ APERE NIMENI
S-ar putea crede că băieții emancipați din Ardeal au venit să le dea lecții unora mai modești în fițe și cu mai puține viteze la dispoziție. De, suntem de unde se atârnă harta în cui.
Într-adevăr, cred că n-am mai avut în urechi atâta zgomot de autoturism ca cel al masinii albe și frumoase care s-a parcat cu mișcări și accelerări parcă dinadins mai multe decât este, obișnuit, cazul. Două perechi de tineri, toate semnele asocierii la atare pasiune: glugă pe cap la pantaloni scurți, tatuaje, tunsoare scurta, dichisită și scumpă, teniși, cercei, gesturi și mișcări standardizate…
Bineînțeles însă că nici vorbă să fie așa, că adică să ne dea nouă alții lecții în de astea. Cu voie de la Autoritate (nu pot să admit că e altfel!), suntem producători, posesori și beneficiari ai unui număr mare de băieți locali înzestrați cu gusturi, utilaje și practici din aceeași gamă. Autoturisme și motoare cu huruit de tanc în acțiune câte vrei, când vrei și unde vrei. Din cre;tet de obcină, unde cântă din fluieraș mândrul ciobănel tras ca prin inel până la șesul cel mai șes și numaidecât invers. Precum și toate celelalte.
N-am propriu-zis ceva împotriva astâmpărării, chiar în acest mod, a nevoilor felurite pe care le iscă ițele încurcate și hățișurile nesfârșite ale personalității omenești. Doar că din aceeași categorie fac parte, dacă vrem, și alte numeroase astfel de autoterapii spontane – și care sunt oprite de lege. Criteriul este unul la îndemâna tuturor: ți-e îngăduit tot ceea ce nu-l deranjează, nu-l primejduiește, nu-l prejudiciază pe celălalt. Ba creștinul de oarece fervență ar parafraza repede vorba înțeleapătă că toate îți sunt îngăduite, dar nu toate îți sunt de folos – ceea ce, ar fi de subliniat asta pentru scepticii de dincolo de gardurile Bisericii, este în același timp foarte democratic și liberal, foarte educativ și deopotrivă pragmatic. Ca să nu mai evocăm, într-un plan al unei pedagogii sociale întotdeauna necesare și utile, faptul că la atare nevoi de terapie se ajunge de regulă atunci când punerea la lucru a energiilor umane este insuficient asistată sau energiile în sine sunt rău gestionate.
Or, cantitatea de decibeli aruncată în stradă, în ferestre, în ziduri, în urechi este, în cazul de față, insuportabilă.
Drept care am pus mâna pe telefon, croit să devin cetățean activ.
Nu mi-a mers însă. Poliția locală – ne pare rău, nu intră în atribuțiile și competențele noastre. Poliția Rutieră – nu răspunde la telefon. E posibil să nu audă telefonul – fie pentru că unde veghează ea la respectarea regulilor de circulație nu are telefon fix, fie pentru că urechea ei deja suferă de pe urma întâlnirii cu decibelii în exces. Poliția Municipală – după multe apeluri, răspunde ofițerul de serviciu. Omul este politicos și chiar condescendent, pare să știe ce spune. Crede că ar trebui să mă adresez RAR, întrucât asta nu ar ține de Poliție. Bine, zic, dar e Poliția Rutieră, poate fi și Ordinea Publică… Iar RAR, adică cetățeanul care și-a tunat voluntar autoturismul sau, poftim, deși e greu de crezut, a achiziționat o mașină care din naștere este dotată cu putere de a emana mulți decibeli, cere brusc permisiunea să devină prietenos cu lumea…
Dar legea e lege. Chiar și atunci când ea nu spune ceea ce aștepți să spună sau când ea nu exisă într-un domeniu.
Și am sunat și la RAR – tot de mai multe ori și tot fără ca cineva să audă telefonul.
Încât, trebuind să se elibereze omul de un of al său, iată-mă-s… (A.B.)
Ce ai bre cu motoarele și cu masinile tunate? Nu încapi pe șosea? Ia-ți cal si caruta și mergi pe marginea drumului și pe autostrada agricolă. Suntem în secolul supervitezei nene, ai ramas în urma. Poate ca te-a uitat in lume cine se ocupa de cei ca matale, te-o fi cautand si stai ascuns. Iesi pe trotoar ca sa te ajutam noi.
Poza chiar da bine. Să nu-ți vină să crezi că sunt așa locuri în Suceava.
Nici pe mine nu mă deranjează motocicliștii. Acum e drept ca eu nu prea conduc.
Ăștia cu toba de esapament lucrata anume ca sa bubuie sunt câteodată cam obraznici, dar de obicei trec pe lânga tine ca fulgerul , n-ai timp să-i auzi.