Două femei au ajuns la spital după ce trei autoturisme au intrat în coliziune, la Rădăuți
Pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ, au intervenit astăzi după
Read MorePompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ, au intervenit astăzi după
Read MoreSpitalul Județean Suceava a transmis un scurt comunicat privind starea pacienților victime ale teribilului accident rutier de alaltăieri, de pe
Read MoreComisarul șef Ionuț Epureanu, șef de cabinet și purtător de cuvânt al IPJ Suceava a oferit mai multe detalii privind
Read MoreO femeie de 39 de ani a fost rănită într-un accident rutier petrecut în această după amiază pe la ora
Read MoreJoi seară pe la ora 22.00, Andrei Ț., de 19 ani, din orașul Milișăuți, care conducea un autoturismul marca Land
Read MoreÎn această după amiază, în jurul orei 17.30, s-a produs un accident rutier în municipiul Rădăuți pe strada Stefan cel
Read MoreÎn această seară, după ora 19.30, s-a produs un accident rutier în municipiul Rădăuți, pe strada 1 Două autoturisme au
Read MoreUn accident de circulație în care au fost implicate mai multe automobile s-a petrecut astăzi pe la amiază în principala
Read MoreLa 27.10.2018, ora 18.51, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, un conducător auto a
Read More