Bebeluș intoxicat cu nitriți din apa de la fântână, la Arbore
La data de 03.01.2025, pe la orele 22:00, Postul de Poliție Arbore a fost sesizat de către Spitalul Municipal Rădăuți,
Read MoreLa data de 03.01.2025, pe la orele 22:00, Postul de Poliție Arbore a fost sesizat de către Spitalul Municipal Rădăuți,
Read MoreGheorghe Flutur a fost prezent astăzi la „Sărbătoarea salcâmului”, la Arbore, o sărbătoarea devenită foarte populară în zonă. Fiind ținta,
Read MorePreședintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost astăzi, 22 mai 2024, în zorii zilei, în piața de la Arbore. ”M-am
Read MoreIeri după amiază, pe la ora 16.30, polițiștii din orașul Solca și Serviciul de Ambulanță au fost anunțați că în
Read MoreUn grav accident rutier s-a petrecut în dimineața acestei zile în comuna Arbore, unde un utilaj agricol și un autoturism
Read MoreMilitarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit azi dimineață, după ora
Read MorePolițiștii din Gura Humorului au efectuat cercetări în urma unei sesizări din data de 19.03.2023, privind furtul mai multor cămăși
Read MoreLa data de 07.07.2021, ora 08:30, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au oprit
Read MoreZiua de 22 iunie a fost se pare ziua cailor agresivi, la Arbore. După ce dimineața un biciclist a fost
Read MorePompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore au intervenit ieri după amiază,
Read More