Tâlhari din Dornești, identificați și arestați la trei zile după ce au jefuit o femeie din Rădăuți

IPJ Suceava a anunțat că, după ce acum trei zile, mai precis pe data de 27 iulie a.c., o femeie din municipiul Rădăuți a reclamat faptul că a fost tâlhărită în stradă de persoane necunoscute, iar în urma consultației unui medic legist, i-a fost stabilit un număr de 8-10 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile suferite în urma infracțiunii, au fost identificați și autorii infracțiunii, pe baza datelor oferite de o cameră de supraveghere care funcționează în zona în care s-a produs atacul.

Astfel, în urma activităților de investigare desfășurate au fost identificați autorii faptei ca fiind Florin Ștefan Bobu, de 32 de ani și Ionuț Bobu, de 33 de ani, ambii din comuna Dornești, stabiliți fără forme legale pe raza municipiului Rădăuți.

Autorii faptei sunt două persoane cunoscute cu preocupări infracționale de acest gen.

În urma verificării imaginilor de supraveghere și coroborării cu informațiile existente la nivelul Biroului Investigații Criminale, polițiștii au identificat autorii faptei ca fiind cei doi:  Florin Ștefan Bobu, cu antecedente penale pentru infracțiuni contra patrimoniului, respectiv fratele acestuia, Ionuț Bobu, recidivist, eliberat din penitenciar în data de 04.06.2020 după executarea unei condamnări la pedeapsa cu închisoarea de 6 ani și 4 luni tot pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

În cursul zilei de ieri, 30 iulie, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipale Rădăuți, cu sprijinul unei grupe SAS, au descins la locuințele celor doi de pe raza municipiului Rădăuți, pentru punerea în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, autorii fiind identificați și conduși la sediul Poliției. Aici, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, cei doi fiind depuși în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunerea de a dispune luarea unei măsuri preventive față de aceștia.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *