Tânăr băgat în arest pentru furtul unui autoturism cu care s-a plimbat, beat și fără permis, prin Poiana Stampei

La data de 16.10.2020, ora 20:20, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza comunei Poiana Stampei, pe DN 17, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a procedat la oprirea în trafic a autovehiculului condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Poiana Stampei care a  sustras autoturismul aparţinând unui localnic, ce era parcat în faţa curții sale de pe DC Prăleni, pe care l-a condus pe DN 17 Poiana Stampei, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere.

Tânărul de 26 de ani a fost  testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a procedat la conducerea acestuia la Spitalul municipal Vatra Dornei, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

S-a întocmit dosar de cercetare penală  , pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,furt în scop de folosinţă”,  ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe”.

Suspectul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în arestul IPJ Suceava.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *